Eşti aici

Externe

  • Grecia începe luni o săptămână dificilă, cu două teste majore pentru economie și premierul Alexis Tsipras: redeschiderea băncilor și o majorare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii.

  • Astăzi s-a împlinit exact un an de la groaznica catastrofă produsă în regiunea Donețk din Ucraina unde un avion malazian Boeing 777, la bordul căruia se aflau 298 de oameni din 10 țări, majoritatea fiind olandezi, a fost doborît de insurgenții ruși.

  • Parlamentul grec a adoptat în cursul nopții de miercuri spre joi o serie de reforme dure cerute de creditorii Atenei în prealabil la un nou plan de ajutorare, în pofida unor dezertări remarcabile din tabăra premierului Alexis Tsipras.

  • Principalul aeroport românesc, Henri Coandă, va fi paralizat miercuri, timp de două ore. Între 11:00 și 13:00, nu va decola și nu va ateriza niciun avion de pasageri, deoarece controlorii de trafic aerian fac grevă de avertisment.

  • Grecia deţine aproximativ 6.000 de insule, atât în proprietate privată cât şi publică, iar o parte dintre acestea sunt disponibile pe piaţă, la preţuri pornind de la 3 milioane de euro.

  • Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți la rafinăria LyondellBassel, situată în sudul Franței, în urma a două explozii.

  • Tragedie într-o unitate militară din Rusia. Partea centrală a unei clădiri din localitatea Svetlîi, regiunea Omsk, în care erau cazați soldați ruși s-a prăbușit noaptea trecută.

  • Premierul român Victor Ponta are calitate de inculpat într-un dosar de corupție inițiat de către Direcţia Naţională Anticorupţie. De asemenea, DNA l-a informat pe premierul de la București că s-a pus sechestru pe averea lui.

  • Liderii zonei euro au ajuns azi dimineață, la Bruxelles, la un acord cu Grecia pentru a negocia un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali care să mențină țara în zona euro.

  • Direcţia Naţională Anticorupţie a pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta. Premierul este urmărit penal în dosarul "Turceni-Rovinari", în care este cercetat şi fostul ministru Dan Şova.

  • Circa 10 persoane sunt ținute ostatice de către indivizi înarmați într-un centru comercial din Villeneuve-la-Garenne, din vestul Parisului, informează luni Le Figaro, care citează surse din poliție.

  • Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat luni, la capătul a 17 ore de negocieri maraton purtate de liderii zonei euro, că nu va exista un Grexit și că liderii europeni 'sunt mulțumiți de rezultat'.

Pagini