Eşti aici

Atac terorist în Noua Zeelandă

A fost o adevărată baie de sânge în Noua Zeelandă. Cel puțin 49 de persoane au fost ucise și alte 20 au fost rănite în urma unui atac terorist comis asupra a două moschei din orașul Christchurch. Până acum, poliția a reținut patru suspecți: trei bărbați și o femeie. Unul dintre cei reţinuţi ar fi transmis live, pe internet, atacul. Individul postase pe Facebook un mesaj împotriva musulmanilor. Apoi, cu o cameră prinsă de hainele sale, ar fi transmis momentul în care a intrat în lăcaşul de cult şi a deschis focul asupra celor aflaţi acolo.
Mai mult decât atât, individul a gravat pe arma sa numele mai multor conducători istorici, care, aparent, au luptat pentru păstrarea creștinătății, printre ei fiind și Șerban Cantacuzino, domnitor al Țării Românești între anii 1678-1688.
Premierul Jacinda Ardern a calificat masacrul ca fiind una dintre „cele mai întunecate zile” pentru țara sa. „În mod evident, ceea ce s-a întâmplat este un act extraordinar și fără precedent de violență. Victimele, care ar putea fi migranți, au ales să facă din Noua Zeelandă țara lor și este țara lor”, a declarat oficialul guvernamental.
Timp de mai multe ore, pentru siguranță, toate școlile din oraș au fost închise. Apoi, după capturarea suspecților, acestea au fost deschise, iar elevii au putut să plece acasă.
Noua Zeelandă a fost, anul trecut, a doua cea mai sigură ţară din lume, după Islanda, potrivit clasamentului Global Peace Index. Ultimul atac terorist major din această țară datează din anul 1990, atunci când un individ a ucis 11 persoane.