Eşti aici

Au depus oficial proiectul „anti-președinte”

Partidul Democrat a înregistrat oficial în Parlament un proiect de hotărâre privind competenţele preşedintelui ţării. Inițiativa prevede modificări la Legea cu privire la apărarea națională, care reglementează participarea unităţilor Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state. Cu alte cuvinte – democraţii vor să-i mai retragă şefului statului din competenţe.

Aşadar, dacă astăzi aceste acțiuni necesită aprobarea Comandantului Suprem al Forțelor Armate, adică a șefului statului, proiectul de lege prevede înlocuirea acestuia cu Guvernul.

Amintim că preşedintele ţării, Igor Dodon, a încercat să împiedice participarea militarilor moldoveni la un stagiu de instruire în Ucraina, "Rapid Trident 2017". Totuşi, deplasarea a avut loc la decizia premierului Pavel Filip.

Ulterior, Dodon a ameninţat că militarii, dar şi superiorii lor, vor fi pedepsiţi pentru că ar încălcat decizia şefului de stat.

Precizăm că militarii armatei naţionale participă anual la aceste aplicaţii, din anul 1996. Scopul exerciţiilor este dezvoltarea abilităţilor şi diversificarea tacticilor de luptă, schimbul de experienţă şi promovarea armatei peste hotare.