Eşti aici

Aur pentru luptătoarea Nichita Anastasia

O nouă performanță uriașă pentru sportul moldovenesc, de această dată obținută de luptătoarea, Anastasia Nichita, care a cucerit medalia de aur la campionatul Indiei pe echipe.
În ultimul act al competiției, categoria de greutate 57 de kg, sportiva noastră a învins-o fără drept de apel pe Mimi Hristova din Bulgaria, după ce în semifinale a trecut cu 11-2 de reprezentanta României, Katherina Zhydachivska, locul cinci la Mondialul din 2018.
Precizăm că Anastasia Nichita, care face parte din lotul echipei locale, Haryana Hammers, a obținut la la campionatul Indiei șase victorii din tot atâtea posibile.
Medalia obținută joi seara este prima din 2019, asta după ce în 2018 și-a trecut în cont trei rezultate mari, aurul la Campionatul Mondial de tineret și la cel European sub 20 de ani, precum și medalia de argint, obținută la Europenele sub 23 de ani.