Eşti aici

Călătorii gratis pentru tineri în Uniunea Europeană

Veste bună pentru tinerii din Moldova, care au sau vor împlini majoratul până pe întâi iunie și care dețin cetățenie română. De astăzi, aceștia vor putea călători gratis cu trenul prin Uniunea Europeană. Un proiect propus de un europarlamentar român, Siegfried Mureşan a fost acceptat drept cadou pentru tinerii din UE.
Pentru finanțarea acestui proiect au fost alocate 12 milioane de euro, din care vor fi procurate 30.000 de bilete pentru tinerii din Moldova, chiar în prima etapă, informează europarlamentarul român.
Astfel, beneficiarii, care vor intra în posesia unui asemenea tichet, trebui să știe că fiecare permis de călătorie are inclus 170 de mii de kilometri de cale ferată, dar traseul trebuie bine calculat. Există o limită de patru ţări, iar biletele sunt valabile 30 de zile.
Pentru a beneficia de un asemenea tichet, tinerii sunt îndemnați să se înscrie pe site-ul Uniunii Europene până pe 26 iunie.