Eşti aici

Carne de porc fără acte de proveniență

Peste 370 de kg de carne de porc congelată fără acte de proveniență. Asta au descoperit  polițiștii din raionul Căușeni în automobilul unui locuitor din satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă.

În urma verificărilor, polițiștii au depistat cantitatea de carne, care însă nu avea acte de proveniență. Potrivit informațiilor, valoarea mărfii depășește 30 de mii de lei. În același timp, forțele de ordine au stabilit că bărbatul transporta carnea din orașul Tiraspol și a ocolit postul vamal intern, pentru a evita achitarea plăților.

Individul a declarat că urma să comercializeze carnea în municipiul Chișinău. Marfa a fost confiscată, iar șoferul riscă până la 4500 de lei amendă.

Un alt caz de introducere a cărnii de porc în țara noastră a avut loc la frontiera cu Ucraina. De această dată, este vorba despre un locuitor al raionului Ocnița care transporta 136 kg de mezeluri din carne de porc susceptibile că ar fi infectate cu virusul pestei porcine africane.

Lotul a fost transmis inspectorilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în vederea nimicirii prin incinerare, iar bărbatului urmează a-i fi aplicată o amendă în cuantum de până la 4.500 lei.

În acest context, ANSA solicită repetat cetățenii să evite procurarea și introducerea în țară a produselor fabricate din carne receptivă la virusul Pestei Porcine Africane  în vederea excluderii riscului răspândirii virusului pe teritoriul țării.