Eşti aici

Chirtoacă și Grozavu, într-un duel al declarațiilor

Dorin Chirtoacă nu a pus presiuni asupra viceprimarului Nistor Grozavu în dosarul parcărilor cu plată, dar i-ar fi indicat să semneze proiectul. O declarație în acest sens a fost făcută, astăzi, de către actualul viceprimar al Chișinăului.
Acesta a fost audiat, astăzi, în contextul unor bănuieli care planau asupra fostului edil, precum că i-ar fi dat indicații lui Grozavu, atunci președinte al Comisiei de selectare a companiilor care urmau să implementeze proiectul parcărilor cu plată, să favorizeze o singură întreprindere.
În replică, Chirtoacă a respins ferm declarațiile lui Nistor Grozavu.
„Fiind presat și amenințat, el va spune orice va dori Procuratura. Documentele îl contrazic pe domnul Grozavu și acest lucru se va demonstra în ședințele următoare”, a declarat Chirtoacă la ieșirea din instanța de judecată.
Proiectul cu privire la implementarea sistemului de parcări cu plată în Capitală presupunea ca Primăria Chișinău să selecteze prin licitație publică internațională un partener privat care să amenajeze circa 25 de mii de locuri cu plată, proiect compromis încă de la etapa demarării sale.