Eşti aici

Comerț ilicit stradal cu pește la Piața Centrală

Încă un grup infracțional, care se ocupa cu intorudcerea ileagală în Moldova, din Ucraina, a peștelui viu a fost prins de către poliție.
Potrivit oamenilor legii, animalele acvatice erau aduse în ţară, contrar legii, prin regiunea transnistreană. Totodată, ajunși față în față cu polițiștii, membrii grupului nu au putut prezenta toate actele necesare cu privire la originea şi la calitaea peştelui viu, precum şi alte documente ce ar permite desfăşurarea genului dat de activitate. Ba mai mult, aceștia au încercat să iasă „curați” din această schemă „murdară” și și-au abandonat mașinile în care era depozitat peștele. 
Conform deciziei polițiștilor, cele 1.400 de kg de pește viu au fost confiscate, iar mai apoi nimicite. Ce ține de membrii grupării, aceștia au primit o amendă în valoare de 4.500 de lei.
Amintim că, săptămâna trecută, din aceliași motive, oamenii legii au distrus alte trei tone de pește.