Eşti aici

Corupția din educație, tot mai mare

Corupția din sistemul educațional din Moldova devine din ce în ce mai mare. Asta a susținut azi Bodgan Zumbreanu în cadrul audierilor la care a fost supus de către deputații din Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.
Potrivit lui Zumbreanu, de la începutul anului școlar, CNA a primit 110 sesizări cu privire la cazuri de corupție în educație, sau câte trei reclamații săptămânal. Totuși, majoritatea dintre ele au fost anonime.
Pomenind cazurile de rezonanță din acest an, cum ar fi cel al grădiniței „Lăstăraș”, ASEM sau al decanului Facultății de Drept al USM, Zumbreanu a afirmat că în pofida acestui fapt, CNA continuă să fie criticat pentru acțiunile sale.
Astfel, pentru a combate fenomenul deja creat, șeful instituției le-a oferit deputaților o serie de recomandări. Printre ele se numără verificarea legalităţii constituirii Asociaţiilor părinteşti, asigurarea transparenței bunurilor oferite școlii, softuri antiplagiat sau implicarea tinerilor în activităţi de prevenire a corupţiei.