Eşti aici

Deputații se întrunesc în prima ședință plenară

Aleșii poporului revin, din nou, la muncă. Printr-o decizie luată, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului, deputații se vor întruni, joi, în prima ședință plenară din cadrul sesiunii de primăvară-vară.
Totodată, Biroul permanent a aprobat și ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 8-16 februarie 2018.
Astfel, în prima ședință, deputații urmează să aprobe structura și efectivul-limită a Autorității Naționale de Integritate și să numească un nou judecător al Curții Supreme de Justiție. Pe ordinea de zi mai figurează proiectul de lege cu privire la organizațiile de creditare nebancară, ratificarea Acordului dintre Moldova și Guvernul Republicii Azerbaidjan cu privire la cooperarea în domeniul militar, precum și demisia deputatului Iurie Leancă.
Totodată, vor fi reexaminate Legea cu privire la Depozitarul central unic al valorilor imobiliare și Legea pentru modificarea și completarea Codului muncii.
Menționăm că sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului se încheie în luna iulie.