Eşti aici

Dodon, criticat la Moscova

După criticile frecvente primite în ultima vreme din partea unor posturi de televeziune rusești, Igor Dodon primește o lovitură și din partea Ministerului de Externe de la Moscova, care a calificat declarațiile recente ale președintelui moldovean, legate de o rezolvare rapidă a conflictului transnistrean, ca fiind „rupte de realitate”. Într-o apariție în fața jurnaliștilor, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al MAE rus, a declarat că o rezolvare rapidă a unui conflict care durează decenii este imposibilă, iar cei care fac astfel de declarații, referindu-se la Igor Dodon, nu înțeleg acest lucru.
„Cine a propus? Înțelegeți, când vin politicieni, forțe politice care declară că conflictele de zeci de ani, întotdeauna apare întrebarea dacă predecesorii lor nu au înțeles asta?
Zaharova a mai adăugat că „nu este nimic în neregulă cu intențiile politicienilor de a rezolva rapid problemele, însă ele ar trebui legate nu de teorie, ci de posibilități reale”.
Imediat după alegeri, dar și în alte rânduri, Igord Dodon a declarat că este posibilă o soluționare rapidă a conflictului transnistrean, menționând că administrația prezidențială are propria viziune asupra soluționării politice a acestei probleme, „dar este prea devreme de a discuta public acest lucru”.