Eşti aici

Emiratele Arabe închid porțile Phenianului

Emiratele Arabe Unite întrerup relaţiile diplomatice cu Coreea de Nord. Emiratele au luat decizia de a încheia misiunea ambasadorului nord-coreean din Abu Dhabi şi îşi vor retrage reprezentantul din Phenian.

Autorităţile din Abu Dhabi au precizat că nu vor mai acorda vize şi licenţe comerciale cetăţenilor din Coreea de Nord, aspect ce va afecta câteva mii de nord-coreeni ce lucrează în zona Golfului.

Măsurile vin în contextul obligaţiilor Emiratelor Arabe Unite ca membru responsabil al comunităţii internaţionale, pentru a întări voinţa internaţională şi de a opri proliferarea armelor nucleare şi a programelor balistice, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Emiratelor Arabe Unite.