Eşti aici

Expoziție de artă semnată de deținuții din țară

Expoziție inedită la Chișinău. Mai multe lucrări realizate manual de către deținuții care își ispășesc pedeapsa în închisoarile din Moldova, au fost expuse, astăzi, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Astfel, cele peste 100 de obiecte de artizanat, icoane, candelabre, cruci și obiecte de decor au fost comercializate cu prețuri între 18 și 5.000 de lei. Potrivit organizatorilor, anume cultura este lucrul ce îi poate ajuta atât pe deținuți, cât și pe copiii bolnavi de cancer. „O parte din banii donați din vânzarea obiectelor confecționate, urmează să fie donați copiilor bolnavi de cancer internați în secția Pediatrie a Institutului Oncologic, iar altă parte din bani vor fi depuși pe contul de peculiu al condamnaților pentru utilizarea lor în scopurile lor personale.” Pentru a susține cauza nobilă, Preasfințitul Ioan, care a binecuvântat lucrările, a cumpărat și el o icoană. Totodată, acesta a spus că fiecare om merită o a doua șansă. „Pe această cale, persoanele private de libertate se apropie de Dumnezeu și înțeleg gravitatea păcatelor săvârșite și prin acțiuni de caritate ei se purifică, se înalță de la păcat la virtute, de la cele de jos, la cele de sus și mântuitoare.” De creațiile deținuților au fost impresionați și cumpărătorii, prezenți într-un număr mare. „Îmi plac mult aceste lucrări, asta vorbește despre faptul că cei care își ispășesc pedeapsa, tot sunt niște oameni talentați.” Menționăm că, expoziția, care se află la cea de-a șasea ediție, a fost organizată, astăzi, în contextul sărbătorii religioase „Înâlțarea Domnului”.