Eşti aici

Împăratul Japoniei va abdiga în aprilie 2019

S-a decis oficial! Împăratul Akihito al Japoniei intenționează să renunțe la tron la 30 aprilie 2019. Decizia a fost luată azi de Consiliul Casei Imperiale. Va fi prima abdicare în Japonia în circa 200 de ani. Fiul cel mare al imparatului va urca pe Tronul Crizantemelor la 1 mai 2019, la vârsta de 59 de ani.
Extrem de popularul împărat Akihito, în vârstă de 83 de ani, și-a șocat conaționalii anul trecut când s-a exprimat cu privire la dorința sa de a se retrage, după o domnie de aproape trei decenii, invocând vârsta avansată și problemele de sănătate.
Acest anunț surpriză a creat probleme, deoarece niciun text de lege din Japonia nu prevede "pensionarea" unui împărat, al cărui "mandat" este pe viață. În iunie, parlamentul nipon a adoptat o lege care îi permitea lui Akihito să abdice din cauza vârstei, în termen de trei ani de la promulgarea textului.
Akihito este primul împărat întronizat în conformitate cu Constituția din 1947, dictată de SUA după înfrângerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial.