Eşti aici

Încă 3 echipe calificate în optimile Ligii Campionilor

AS Roma, Juventus Torino și FC Basel au obținut, în prima zi a rundei a VI-a, prezența în optimile de finală ale Ligii Campionilor. 
În Grupa A, Basel și-a asigurat calificarea, după ce a câștigat 2-0 împotriva lui Benfica, grație golurilor lui Mohamed și Oberlin. Trebuie de precizat că elvețienii au primit un mic ajutor din partea lui Manchester United, care a dispus cu 2-1 de ȚSKA Moscova, o altă pretendentă la primăvara europeană UCL. Deși au deschis scorul, prin Vitinho, rușii au fost doborâți în doar două minute, când Lukaku și Rashford au întors soarta întâlnirii. 
La rândul său AS Roma a depășit-o pe Qarabag cu 1-0, datorită golului marcat de Perotti și trece mai departe, după ce a câștigat lupta indirectă cu Atletico Madrid, care a remizat în Anglia cu Chelsea, scor 1-1. În urma acestor rezultate, italienii au câștigat Grupa C, având rezultatele directe mai bune ca londonezii.
Ultima echipă calificată, Juventus a depășit-o cu 2-0 pe Olympiakos. Pentru „Bătrâna Doamnă” au punctat Cuadrado și Bernardeschi. O victorie, scor 2-0 și-a trecut în cont, tot în Grupa D, și Barcelona, club ce a trecut de Sporting.
Menționăm că în șaisprezecimile Ligii Europa și-au primit șansa de a participa ȚSKA Moscova, Celtic, Atlético Madrid și Sporting.