Eşti aici

Încătușat în plină stradă

Un individ în vârstă de 44 ani, originar din raionul Căuşeni, a fost încătuşat în plină de stradă de către poliție. Acesta este suspectat pentru că ar fi jefuit o femeie în incinta unui salon de masaj.

Potrivit victimei, individul ar fi venit la o procedură de masaj. Ulterior, acesta nu ar fi achitat pentru serviciile prestate şi în mod deschis i-a furat telefonul mobil în valoare de 8.000 de lei şi bani în sumă de 800 de lei. Incidentul a avut loc la finele lunii august curent, iar suspectul a fost localizat pe o stradă din Capitală, fiind încătuşat şi escortat la Inspectorat pentru audieri.

În prezent, bănuitul, care a fost anterior condmanat pentru infracțiuni patrimoniale, este reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de jaf. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen până la șapte ani.

Poliţia Capitalei continuă în regim sporit activităţile de prevenire şi combatere a acestui gen de infracţiune.