Eşti aici

Jurnaliștii moldoveni, vicecampioni în Macedonia

Un nou rezultat remarcabil pentru echipa Asociației Presei Sportive din Moldova la fotbal. Aceasta s-a clasat pe locul doi la Campionatul Țărilor Est-Europene și Balcanice după ce în finală a pierdut cu 0-1 în fața Macedoniei, țara gazdă a turneului.
De menționat însă că în ultimul act, colegii noștri au avut două bare și două lovituri de la punctul cu var clare, dar neacordate.
Pe terenul din Ohrid, Moldova, campioana ediției trecute, a debutat cu două victorii în faza grupelor, 7-1 cu Bosnia și Herțegovina și 1-0 cu Macedonia.
Ajunsă în semifinale, echipa noastră a trecut greu de Bulgaria, la penalty-uri, 4-2, după ce timpul regulamentar s-a terminat la egalitate, scor 3-3. Și asta în ciuda faptului că „Tricolorii” au condus la un moment dat cu 3-1, datorită golurilor marcate de Ion Fuștei, Cristian Jardan și Veaceslav Burghelea. Trebuie însă de remarcat și evoluția bună a președintelui APSM, Eduard Ciobanu, precum și a cea a lui Vladimir Horoshilov, care a apărat două lovituri de pedeapsă.
Menționăm că la competiția ce s-a desfășurat în Macedonia, în perioada 25-28 octombrie, din lotul echipei Asociației Presei Sportive din Moldova a făcut parte și reporterul postului nostru de televiziune, Ion Anușca.
Următoarea ediției a Campionatului Țărilor Est-Europene și Balcanice va fi găzduită de Bulgaria.