Eşti aici

Liderii UE au ajuns la un acord asupra migraţiei

Cei 28 de lideri ai Uniunii Europene au ajuns la un acord în dosarul migraţiei.
Cel puțin asta afirmă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, potrivit căruia liderii Uniunii Europene au ajuns la un consens în privinţa migraţiei, după ce Italia a ameninţat că va bloca toate deciziile summitului, în lipsa unor angajamente concrete ale partenerilor, referitoare la gestionarea fluxului de migranţi, asupra cărora Ungaria, Austria și Polonia încă au mari reticențe.
Scurtul anunţ făcut pe twitter de Tusk, după o zi şi o noapte de discuţii tensionate, nu dă amănunte despre soluţia găsită, dar este un semnal că reuniunea de la Bruxelles poate continua fără obstrucţii.
Liderii UE au mai discutat, printre altele, despre bugetul zonei euro și Brexit, dar și despre situația tensionată politică din Germania, acolo unde Merkel este amenințată de ministrul său de interne cu închiderea frontierelor pentru migranți.