Eşti aici

Liderul PL: Plahotniuc distruge totul

Prin acțiunile sale, preşedintele Partidului Demorcat, Vladimir Plahotniuc distruge tot ce s-a construit în relația cu Uniunea Europeană în ultimii ani. O spune susține președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu, care a a declarat în cadrul unei emisiuni de la Pro TV că lucrurile astăzi sunt chiar mai grave decât în perioada comuniștilor, făcând referire la presiunile care se fac prin intermediul justiției asupra celora care îl deranjează pe Plahotniuc.

Uniunea Europeană și America trebuie să intervină. Așa ceva nu mai poate fi permis”, a declarat Mihai Ghimpu. El a mai precizat că Plahotniuc, prin ceea ce face, distruge relațiile cu europenii, cu instituțiile financiare. El a menționat că, în opinia sa, Plahotniuc se „răzbună” acum pentru că nu a ajuns în funcția de prim-ministru, „arâtând că el e cel mai mare.

Iar azi dimineaţă, PD a expediat un comunicat de presă în care se zice că acuzaţiile făcute de către Ghimpu sunt exprimarea unei stări emotive puternice, nu a unei atitudini politice. Aceste acuzaţii sunt lipsite de credibilitate şi adevăr, spun cei de la PD.

Aceştia zic că ele au început să apară odată cu demararea unor anchete pe linia combaterii corupţiei, care au vizat şi reprezentanţi ai Partidului Liberal, anchete care au ca obiect cazuri semnalete repetat şi insistent de societate privind acte de corupţie din mai multe instituţii ale statului, în special din Primăria municipiului Chişinău, mai spun cei de la PD.