Eşti aici

Manchester City, tot mai aproape de titlu

Manchester City este tot mai aproape de a câștiga titlul în Premier League, acolo unde a dispus, luni seara, cu 2-0 de Stoke City, într-un meci din cadrul etapei a XXX-a a campionatului englez.
Pe teren advers, eroul „Cetățenilor” a fost David Silva care a reușit dubla. Acesta a deschis scorul, în minutul zece, când a reluat, din 11 metri, o pasă bună primită de la Sterling, la capătul unui contraatac. Mijlocașul iberic a mai trimis încă odată mingea în plasa lui Butland, imediat după reluare, când a fructificat o fază creată superb de către colegii săi.
S-a terminat 2-0 pentru City, formație ce și-a trecut în cont al 26-lea succes din actuala stagiune a primului eșalon britanic.
Astfel, cu încă trei puncte obținute, trupa pregătită de Pep Guardiola rămâne pe primul loc în clasament, cu 81 de puncte. Următoarea clasată, Manchester United, are abia 65 de puncte. De partea cealaltă, Stoke City este pe 19, la un punct de echipa Southampton, clasată pe locul 17, primul neretrogradabil.