Eşti aici

Milioane de lei pentru victimele represiunilor politice

63 de persoane din diferite raioane ale Moldovei, inclusiv UTA Găgăuzia, victime ale represiunilor politice, care și-au pierdut bunurile în urma naționalizării sau confiscării lor, vor obține ajutor financiar sub formă de compensaţie pentru recuperarea valorii acestora. O decizie în acest sens a fost aprobată azi de către Executiv.
Astfel, peste cinci milioane de lei vor fi alocate din bugetul de stat pentru achitarea acestor compensații. Banii vor fi acordați în cinci tranșe pentru toate persoanele cărora le-a fost stabilită compensația în perioada 2014-2017, inclusiv pentru plata tranșei unice persoanelor care au împlinit vârsta de 75 de ani.
Totodată, pentru bunurile cu o valoare de 200.000 de lei, plata compensației poate fi repartizată pe o perioadă de până la trei ani, iar în cazul când valoarea bunurilor depăşeşte suma de 200.000 de lei, pe o perioadă de până la cinci ani.
În acest scop, pentru anul 2018, în bugetul de stat sunt aprobate mijloace financiare în sumă de 7,5 milioane de lei.