Eşti aici

Moldova, prima victorie din calificări

Micii „Tricolori” Under-19 au reușit să încheie cu o victorie primul tur preliminar al Campionatului European, ediţia 2017-2018, după ce au dispus, scor 3-1 de echipa similară a Estoniei.

Veniți după două înfrângeri consecutive, 0-3 contra Suediei și 0-4 împotriva Italiei, elevii lui Oleg Fistican au punctat primii, prin Furtună, după doar două minute de joc. În continuare, Nihaev și Postică au stabilit rezultatul final, grație golurilor înscrise în ultimile zece minute ale întâlnirii. După trei meciuri, reprezentativa noastră sub 19 ani a acumulat doar trei puncte și a ratat șansa de a merge mai departe.

Iar dacă cei mici măcar au reușit o victorie pentru statistică, naționala de tineret continuă să piardă. De această dată, formația pregătită de Dănuț Oprea a pierdut cu 1-3 contra Belarusului, într-un meci din cadrul Preliminariilor Campionatului European de tineret, ediţia 2017-2019.

În ciuda faptului că echipa noastră a reușit să intre la cabine în avantaj, după autogolul lui Pavlovets, din minutul 32, gazdele au revenit imediat după reluare, printr-o dublă a lui Dmitri și reușita lui Volkov. În urma acestui rezultat negativ, selecționata noastră ocupă poziția a patra în Grupa 1, cu trei puncte la activ. Următorul meci, Moldova îl va disputa acasă, contra Cehiei.