Eşti aici

Moldova, tot mai vulnerabilă la propaganda rusă

Moldova este țara cea mai expusă din Europa Centrală și de Est la propaganda rusă, și respectiv cea mai vulnerabilă, transmite media-azi.md.
Potrivit sursei citate, în țara noastră sunt trei grupuri susceptibile de a fi manipulate de presă mai mult decât restul cetățenilor. Vorbim despre minoritățile etnice, care reprezintă aproape 20% din populație, unii enoriași activi ai Bisericii Ortodoxe, care se supune celei ruse și majoritatea celor 700.000 de bătrâni. 
Astfel, autorii analizei „Rezistența față de dezinformare în Europa Centrală și de Est” constată că situația creată îi favorizează doar pe anumiți actori politici.
Studiul a fost realizat după trei indicatori, gradul de expunere a populației la dezinformare și propagandă, acțiunile de contracarare din partea statului și slăbiciunea în fața unui potențial război digital. Moldova a obținut cel mai slab scor la primii doi indicatori și a fost depășită doar de Belarus la ultimul.