Eşti aici

O guvernare de stânga, soluția perfectă pentru Unire

O guvernare de stânga ar fi soluția perfectă pentru Unirea Moldovei cu România. La această concluzie a ajuns liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu care și-a expus opinia în acest sens în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21. „Dacă va veni Dodon și în patru ani lumea o să vadă că nici acesta nu a făcut nimic, atunci este adevărat ce spune Ghimpu. Numai Unirea ne salvează. Ba din contra, putem câștiga și promova Unirea pe spatele lor. Sunt convins că peste patru ani de zile, în cazul în care stânga e la putere, peste patru ani se pornește valul, dacă nu mai devreme.” Parcă pregătit deja pentru a ceda în lupta cu partidele politice moldovenești pro-ruse, Mihai Ghimpu a spus că formațiunea sa va fi condusă la alegerile parlamentare, cel mai probabil, de fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă. „Următorul președinte, la următorul Congres când va fi el, dar trebuie să fie anul acesta, până în toamnă, va fi Dorin Chirtoacă. Sunt convins că lumea așteaptă aceasta și Dorin va reveni pe aceiași poziție pe care a avut-o și rolul pe care l-a avut, începând cu 2007.” Paradoxal, dar în urma acestei declarații, liderul PL și-a schimbat radical gândirea și a spus că partidele de stânga nu trebuie să se impună la alegerile parlamentare, deoarece o eventuală victorie a acestora ar însemna, din start, și un succes al lor la scrutinul local din Chișinău de anul viitor, lucru ce nu trebuie să se întâmple.