Eşti aici

Parlamentul își reia activitatea

Parlamentul Moldovei și-a reluat astăzi ultima sesiune înainte de alegerile generale din 24 februarie, chiar dacă mandatul Legislativului a expirat la 30 noiembrie 2018.
Totuși, conform Constituției, mandatul actualului Parlament se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe, perioadă în care organul reprezentativ suprem nu mai poate adopta legi ordinare și hotărâri, dar este în drept să organizeze audieri, consultări și să efectueze controlul parlamentar.
De menționat că biroul permanent se va întruni miercuri pentru a stabili data și agenda primei ședințe plenare din sesiunea de primăvară.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară, care începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie și Sesiunea de toamnă, care începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.