Eşti aici

Pașapoartele române, eliberate mai repede

Vești bune pentru moldovenii care dețin deja cetățenia română sau urmează să o dobândească. Eliberarea pașaportului simplu electronic se va face într-un termen mai scurt, după ce acesta a fost redus de la 30 la 15 zile lucrătoare. 
În ceea ce priveşte cererile depuse în străinătate, termenul actual de 90 de zile se reduce în funcţie de ţara unde se află solicitantul, 45 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 60 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în statele terţe în raport cu UE.
Totodată, printre modificările adoptate se numără şi simplificarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare în cazul minorilor care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical. Astfel, în continuare, va fi nevoie doar de o traducere autorizată, şi nu legalizată, a documentelor emise de instituţia medicală străină.