Eşti aici

Plopa, decisiv pentru Sibir

Fundașul moldovean Maxim Plopa a fost decisiv pentru echipa sa de club Sibir, după ce a marcat în victoria cu 1-0 contra celor de la Khimki, într-un meci din cadrul rundei a XII-a a celui de-al doilea eșalon al fotbalului rus.

În vârstă de 27 de ani, Plopa a marcat, în minutul 13, cu o lovitură de cap, după o lovitură de la colțul terenului. Integralist, fundașul nostru a primit și un cartonaș galbe, pe final de meci, pentru un fault. Cotat la 300 de mii de euro, Maxim a ajuns la Sibir în 2015, când s-a transferat de la Baltika liber de contract.

În acest sezon, jucătorul moldovean a evoluat în opt partide.

Menționăm faptul că la Sibir mai evoluează încă un internațional de-al nostru. Este vorba de Eugeniu Cebotaru. Căpitan al grupării ruse, mijlocașul de 32 de ani nu a putut evolua, acesta fiind convocat la echipa națională, pentru meciurile cu Serbia și Țara Galilor.

FC Sibir ocupă, după 12 partide disputate în stagiunea 2017-2017, locul opt, datorită celor 20 de puncte obținute în urma a șase victorii, două remize și patru înfrângeri.