Eşti aici

Preț record pentru petrol

Arestarea a zeci de persoane, între care prinţi, miniştri şi miliardari din Arabia Saudită, suspectaţi de corupţie, a făcut ca prețul petrolului să urce la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

Astfel, țițeiul la bursa din New York a ajuns să coste 57 de dolari, cu 15 dolari mai mult decât în 2015.

Petrolul a fost cotat în creştere în ultimele patru săptămâni, pe fondul semnelor că supra-oferta de pe piaţa mondială este în declin, doar 1.8 milioane de barili pe zi, ca reacţie la acordul de reducere a producţiei al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol şi al unor producători din afara acesteia, cum este Rusia.

Menționăm că acordul ar trebui să dureze până în martie, 2018, dar există posibilitatea de extindere a acestuia, fapt în urma căruia, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de țiței din lume, va avea mult de suferit.