Eşti aici

Prețurile, tot mai mari în Moldova

Tot mai rău. Majoritatea prețurilor de pe piața moldovenească continuă să crească. Potrivit Biroului Național de Statistică, în septembrie, moldovenii au fost nevoiți să scoată, față de luna august, cu 19% mai mulți bani din buzunar pentru fructele de livadă.
Cu 5% s-au scumpit și ouăle de găină, în timp ce prețurilor marii majorități a fructelor și legumelor au crescut în medie cu 9%. Mai puțin, adică cu 1,2%, s-a majorat, comparativ cu luna trecută, și costul produselor lactate și din carne.
Cu 2,2% mai mult am achitat și pentru gazul lichefiat în butelii, respectiv pentru lemnele de foc.
Biroul Naţional de Statistică precizează că preţurile de consum în septembrie 2018 comparativ cu decembrie 2017 au avut o tendinţă negativă de 0,4%, fiind influenţate de reducerea costurilor la produsele alimentare şi de micșorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei.
Per total, preţurile de consum în luna septembrie 2018 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut au înregistrat o tendinţă de creştere cu 2,4%, și cu 10% faţă de septembrie 2016.