Eşti aici

Primele victorii pentru Las Palmas și West Ham

Echipa Las Palmas a înregistrat primul succes în ediția 2017-2018 a campionatului de fotbal al Spaniei, după ce au trecut în deplasare cu 3-1 de Malaga, în ultimul meci al etapei a III-a, disputat luni seara.

Oaspeții au deschis scorul în finalul primei reprize, prin Jonathan Viera, însă gazdele au egalat imediat după pauză, grație lui Diego Gonzalez. Oaspeții au mai înscris de două ori pe parcursul părții secunde a jocului, prin Jonathan și Remy.

Grație acestui prim succes, Las Palmas a urcat pe locul al 14-lea în clasament, cu 3 puncte, în timp ce Malaga rămâne pe poziția a 19-a, fără niciun punct acumulat de la startul sezonului. Pe primele locuri se află FC Barcelona și Real Sociedad, cu punctaj maxim.

Și tot un prim succes și-a trecut în cont în noua ediție a Premier League și West Ham, care a dispus, scor 2-0 de nou promovata Huddersfield Town, în ultimul meci al etapei a IV-a. Golurile "Ciocănarilor" au fost marcate, după pauză, de Pedro și Ayew.

Deși a luat cele trei puncta, West Ham rămâne în continuare în subsolul clasamentului, pe locul 18, după trei înfrângeri suferite în primele trei etape ale sezonului, în fața lui Manchester United, Southampton și Newcastle.