Eşti aici

PSRM și-a stabilit prioritățile pentru 2018

Socialiștii și-au prezentat, astăzi, prioritățile pentru sesiunea parlamentară de primăvară-vară. Aceștia au anunțat că vor veni, în continuare, cu noi initiațive legislative, inclusiv audierea în plenul Parlamentului a tuturor membrilor Guvernului Filip. Socialiștii au mai anunțat că vor continua lupta drastică contra unionismului. „Vom înregistra un proiect de lege care prevede interzicerea marșurilor unioniste și manifestațiilor care denigrează statul Republica Moldova. Aici ne vom inspira de la prietenii noștri buni, din România, unde Senatul României a aprobat prin lege și răspundere penală pedepsirea pentru acțiuni ce denigrează statul român.” Un obiectiv important al PSRM rămâne menținerea neutralității politico-militare a Moldovei.  „Partidul Socialiștilor a pledat consecvent nu doar pentru statalitate, dar și pentru statutul neutru al Republicii Moldova, care prevede neaderarea la blocuri militare, fie de la Est, fie de la Vest. Vom veni cu un proiect care va ține de consolidarea statutului permanent și neutru al Republicii Moldova”. Totodată, socialiștii au mai spus că o importanță aparte o vor da domeniului social, și anume, îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu dizabilități și revenirea la vârsta anterioară de pensionare, 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi.