Eşti aici

Raportul Kroll 2, ar putea să nu fie făcut public

Raportul Kroll 2, privind investigația jafului din sistemul bancar, ar putea fi prezentat autorităților de la Chișinău în următoarele două săptămâni. Încă nu se știe dacă acesta va fi făcut public sau nu. Cel puțin asta declară guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, în contextul vizitei pe care o au programată reprezentanții companiei în ţara noastră, în zilele următoare.

Conform guvernatorului, reprezentanții BNM ar urma să discute cu reprezentanții Kroll despre strategia de recuperare propriu-zisă a banilor furați şi raportul Kroll 2. În cadrul unei conferințe de presă, Cioclea a declarat că BNM are voința să publice acest raport, însă nu este sigur dacă o va face.

Ceea ce ţine de recuperarea banilor furați din Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, Cioclea spune că BNM a accelerat procesul de lichidare al activelor, însă de recuperarea miliardului furat se vor ocupa organele abilitate după ce Kroll va prezenta cel deal doilea raport.

Și tot azi, guvernatorul a anunțat că monedele de 1 şi 2 lei vor fi puse în circulaţie până la sfârşitul anului.