Eşti aici

Reguli simplificate pentru cetățenia Canadei

Cetățenia Canadei poate fi obținută mai ușor. Guvernul canadian a anunţat intrarea în vigoare, de la 11 octombrie curent, a noilor prevederi din Legea cetăţeniei.

Potrivit noilor reglementări, persoana care doreşte să devină cetăţean canadian trebuie să locuiască în Canada timp de 3 ani, şi nu 4 ani cum prevedea legea anterioară, explică un consultant Canadian de emigrare, citat de presa străină.

Până în 11 octombrie a.c., legea cetăţeniei canadiene impunea rezidenţilor permanenţi să fie prezenţi pe teritoriul canadian timp de patru ani consecutiv în cei şase ani anteriori cererii de paşaport, dar noile norme scad această obligaţie la trei ani consecutiv din cinci, pentru care rezidentul permanent va trebui, de asemenea, să depună o declaraţie fiscală.

O schimbare foarte importantă adusă Legii cetăţeniei canadiene este cea legată de testul de limba engleză. Dacă până acum imigranţii având vârsta până în 64 de ani trebuia să treaca un test de limba engleză, conform noii legi doar persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani trebuie să susţină testul de limbă engleză.