Eşti aici

Reținut pentru furtul unui microbuz

Un individ, în vârstă de 30 de ani și domiciliat în Chișinău, a fost prins de către poliție, acesta fiind suspectat că la începutul lunii curente ar fi furat un microbuz din ograda unui bloc de locuit.

Potrivit proprietarului, care a alertat oamenii legii, unitatea de transport a fost lăsată descuiată, iar cheile pe torpedou. Dus la Inspectorat, suspectul și-a recunoscut vina. El le-a spus anchetatorilor că în acel moment era în stare de ebrietate și nu și-a dat seama de fapta pe care o comite.

Dacă va fi prins vinovat, individul riscă o pedeapsă cu amendă de până la 27.000 lei sau privațiune de libertate pe un termen de până la trei ani. În acest context, polițiștii solicită conducătorilor auto să își doteze mașina cu un sistem de alarmă, să verifice, dacă gemurile sunt închise și să se asigure, atunci când părăsesc mașina, că nu au lăsat cheile în contact.

Și tot pe mâna poliției au ajuns astăzi încă trei indivizi, membri ai unui grupări criminale. Aceștia au fost reținuți, după ce au atacat o tânără de la care au furat 4.250 de lei.

Astfel, unul din ei a fost localizat în comuna Bulboaca, iar altul a fost plasat în detenţie întrucât era condamnat la cinci ani de închisoare pentru diverse infracţiuni.

Pentru fapta lor, făptaşii riscă o pedeapsă cu închisoare de până la șapte ani. Totodată sunt desfăşurate acţiuni de investigaţii, pentru a stabili complicitatea acestora în alte cazuri similare, precum şi identificarea eventualelor victime.