Eşti aici

Săptămâna începe cu vreme instabiă

Săptămâna începe cu vreme rece și instabilă. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia maxima va urca până la +17 grade. Cerul va parțial noros, iar va suflat moderat, cu unele intensificări dimineața și seara.
Astfel, marți, în partea de Nord a țării, se vor înregistra valori de până la +15 grade Celsius, în Centrul Moldovei și în Capitală vor fi între +13 și +16 grade, iar la Sud mercurul din termometre va urca până la +17 grade Celsius.
Noaptea minima se va situa în jurul valorii de +8 grade.
Vremea se va strica și mai mult de miercuri, când pe întreg teritoriul țării va ploua. Mai mult de atât minima, cât și maxima va coborî până la +1, respectiv +10 grade. 
Precipitațiile vor conteni și afară va începe să se încălzească de sâmbătă. Astfel,  potrivit sinopticienilor, mercurul din termometre va ajunge la sfârșitul săptămânii în jurul valorii de + 24 de grade. Cerul va fi parțial noros. Iar vântul va sufla moderat.