Eşti aici

Simona Halep, noul număr 1 WTA

Tenisul profesionist românesc este, din nou, în fruntea unei ierarhii mondiale. De acestă dată, grației Simonei Halep, care va ocupa de astăzi primul loc al clasamentului WTA, după ce a jucat finala turneului de la Beijing, pierdută în fața Carolinei Garcia, scor 4-6, 6-7.

Halep, care a detronat-o pe Garbine Muguruza, a devenit al 25-lea lider din istoria ierarhiei mondiale feminine, fiind totodată și prima româncă ce ajunge în această poziție. Simona a intrat pentru în top zece WTA pe 27 ianuarie 2014, iar de atunci nu a mai părăsit primele zece poziții ale acestui clasament.

Simona Halep are un avans de doar 40 de puncte față de a doua clasată, Muguruza, și de 570 față de Karolina Pliskova, ocupanta locului trei.

Ce ține de tenisul profesionist moldovenesc, aici doar Radu Albot ne reprezintă cu succes. Jucătorul în vârstă de 27 de ani ocupă poziția 112 ATP, fără a urca sau coborâ vreun loc față de ultimul clasamentul publicat de forul mondial. Amintim că săptămâna trecută, Radu a debutat cu o victorie în calificările turneului ATP de la Shanghai, unde a fost eliminat în turul al doilea, după ce a pierdut cu 1-6, 6-7 în fața francezului Jeremy Chardy, al 83-lea jucător al lumii.

La vârf, ierarhia este nemodificată, cu Rafael Nadal lider detașat, urmat de elvețianul Roger Federer și de scoțianul Andy Murray.