Eşti aici

Simona Halep, o nouă calificare cu emoții

Simona Halep s-a calificat cu mari emoții în optimile de finală de la Indian Wells după ce a învins-o pe Caroline Dolehide, locul 165 WTA, scor 1-6, 7-6(3), 6-2.
În vârstă de doar 19 ani, americanca a avut un debut de meci de vis, respectiv și-a adjudecat primul set cu un categoric 6-1. Repriza a doua a fost echilibrată de la un cap la altul, diferența fiind făcută de tiebreak, unde Halep s-a impus cu 7-3. În decisiv forțele s-au inversat. Iar Simona a demonstrat tuturor de ce este lideră mondială la ora actuală. În continuare, jucătoarea de peste Prut o va înfrunta pe Qiang Wang, locul 55 WTA, care a trecut de Kristina Mladenovici, scor 6-1, 6-2.
Iar dacă Halep a reușit să evite înfrângerea, atunci, la masculin, Novak Djokovic a suferit o înfrângere dureroasă în turul doi de la Indian Wells, fiind eliminat de numărul 109 ATP, Taro Daniel cu 6-7, 6-4, 1-6.
Astfel, după un prim set disputat, în care a cedat în tiebreak, după ce a condus, chiar și cu 4-1, Djokovic a egalat la seturi, doar pentru a fi învins cu autoritate în decisiv. O ploaie de greșeli neforțate au făcut ca Novak, de cinci ori câștigător, în America, să plece acasă după un singur meci jucat.