Eşti aici

Solicitarea lui Andrei Nastase către Marea Britanie

Andrei Năstase are de gând să trimită o scrisoare către guvernul de la Londra, prin care îi va cere acestuia să se implice în investigarea furtului miliardului din sistemul bancar al țării noastre și spălătoria „mafiei rusești”. Scrisoarea, potrivit unor afirmații făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV, va fi similară cu cea pe care liderul Platformei DA a expediat-o și către Moscova.
Andrei Năstase spune că nu se va opri aici și că va înainta solicitări similare și către alte țări din Europa.
Acum câteva zile, în cadrul unei vizite pe care a întreprins-o la Viena, în Austria, președintele Platformei „DA”, potrivit lui, ar fi solicitat și organelor abilitate din această țară o investigație a fraudelor financiare și de demarare a propriilor anchete în cazul fraudei bancare și a spălării, prin intermediul justiției și a sistemului bancar din Moldova, a zeci de miliarde de dolari.