Eşti aici

Top 5 momente ale anului 2017 în tenis

Top 5 momente ale sezonului 2017 în tenisul mondial, potrivit cifrelor. Unu, aceasta este poziția ocupată de Simona Halep la finalul acestui an în clasamentul WTA. Datorită acestui rezultat, sportiva de 26 ani a devenit prima româncă ajunsă lider în tenisul feminin international.
Numărul doi are în prim-plan un alt român și înseamnă cei doi ani scurşi între primul şi cel de-al doilea titlu de Mare Şlem câştigat de Horia Tecău în proba sa principală, dublu masculin. Amintim că constănţeanul s-a impus, în 2015, la Wimbledon şi, în 2017, la US Open.
Trei este cifra ce îl reprezintă pe Rafael Nadel, jucător ce a reuşit, pentru a treia oară în carieră, dubla Roland Garros - US Open şi, tot pentru a treia oară în carieră, a câştigat un titlu de Mare Şlem fără a pierde un set.
Patru înseamnă numărul jucătoarelor care și-au adjudecat câte un titlu de Mare Şlem la feminin, Serena Williams, Jelena Ostapenko, Garbine Muguruza şi Sloane Stephens.
Iar cinci reprezintă seria de meciuri pierdute de Roger Federer în 2017, an în care a avut un procentaj de 91,2% meciuri câştigate şi un formidabil 14-2 în faţa sportivilor de Top 10.