Eşti aici

UE s-a expus, acum așteaptă acțiunile Moldovei

Comisia de la Veneţia a publicat integral avizul adoptat vineri asupra proiectului de lege elaborat de Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor privind schimbarea actualului sistem de vot în unul mixt.

Experţii au adoptat o opinie critică față de planurile puterii de la Chișinău de schimbare a sistemului electoral. Comisia a spus că proiectul democraților și socialiștilor de trecere la sistemul mixt nu se bucură de „consens larg” și presupune mai multe riscuri ca acela ca deputații aleși în circumscripții să fie vulnerabili influenței unor interese de afaceri.

Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că „reforma propusă nu poate fi considerată ca una care a întrunit un consens larg. Aceasta ridică „îngrijorări semnificative”, inclusiv riscul ca parlamentarii aleșii să fie influențați de interesele mediului de afaceri”.

Alte preocupări din avizul Comisiei de la Veneţia se referă la faptul că nu sunt stipulate criterii detaliate pentru constituirea circumscripţiilor electorale pentru Transnistria şi pentru cetăţenii din străinătate, iar modificările propuse nu vor îmbunătăţi reprezentarea femeilor şi a minorităţilor în Parlament.

Preşedintele Legislativului democrat Andrian Candu a declarat, însă, că guvernarea va merge înainte cu planul schimbării sistemului electoral, în ciuda opiniei critice a Comisiei de la Veneția.

Exact ca şi Andrian Candu, şi preşedintele Igor Dodon a spus că PSRM nu renunţă la modificarea Codului Electoral în favoarea votului mixt.