Eşti aici

Un nou atac terorist cu bombă în Afganistan

Un atac terorist sinucigaș a lăsat cel puțin 15 morți și 60 de răniți la porțile aeroportului din Kabul, fiind vizat convoiul generalului și actualului vicepreședinte Abdul Rashid Dostum. Nici acesta și nici bodyguarzii lui nu au suferit în urma atacului, revendicat ulterior de ISIS.
Înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale din 2019, președintele afgan, Ashraf Ghani, a ales să-l întoarcă pe general în speranța de a aduce un minim de stabilitate, în timp ce țara se află într-o luptă aprigă cu Statul Islamic și talibanii.
În schimb, în Turcia, autorităţile au arestat 43 de persoane, suspectate că ar fi membri străini ai grupării extremiste ISIS.
Se presupune că aceștia au avut legătură cu numeroase atacuri în Turcia în ultimii ani, inclusiv într-un club de noapte, la întâi ianuarie 2017, când au fost ucise 39 de persoane, şi un atac în centrul istoric din Istanbul, în 2016, soldat cu moartea a 12 oameni.