Eşti aici

Un nou weekend cu vreme mohorâtă

Vremea caldă pentru sfârșitul lunii decembrie, lapovița, ninsoarea și ploaie. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru acest weekend, când vom avea maxime de până la +6 grade. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări seara și dimineața, iar în zonele joase sunt șanse să se formeze ceața.
Astfel, potrivit sinopticienilor, sâmbătă, în raioanele din Nord vor fi +3 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +4 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +5 grade.
Mult mai cald va fi și noaptea, când minima va oscila între +1 și +3 grade Celsius. 
Temperatura aerului nu va suferi schimbări nici duminică, zi în care, pe lângă precipitațiile de scurtă durată, vom avea parte și de puțin soare.
Potrivit prognozei actuale, abia în prima zi a lui 2019 vreme se va răci un pic. Astfel, maxima va coborî până la -2 grade, iar minima, până la -8 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, iar pe alocuri va ninge ușor.