Eşti aici

Un separatist ferm, ales în fruntea Cataloniei

După luni întregi de criză politică, prosteste masive și instabilitate, Catalonia are un nou lider. Parlamentul local l-a ales, luni seara, pe Quim Torra, un separatist ferm, drept lider, decizie ce a pus capăt astfel unei perioade în care regiunea s-a aflat sub conducerea directă a Madridului, scrie Reuters.
Avocat și publicist, Torra a fost învestit la limită, cu 66 de voturi pro, 65 împotrivă şi patru abţineri. Acesta a promis că va lucra pentru a ajunge la o republică catalană şi l-a numit pe Puigdemeont ca fiind liderul legitim al regiunii, reținut la Berlin, unde așteaptă o decizie cu privire la posibila sa extrădare în Spania.
Stânga republicană și mișcarea „Împreună pentru Catalonia” își vor împărți portofoliile în noul Guvern catalan.
Precizăm că, după preluarea conducerii regiunii de către Executivul de la Madrid, 25 de separatiști au fost acuzați de rebeliune, șapte dintre ei aflându-se în exil.