Eşti aici

Un tânăr a murit încălcit într-o plasă de pescuit

Tragedie în satul Lucești, raionul Cahul. Un tânăr, de 30 de ani, a murit după ce a căzut în apa unui lac și s-a încălcit într-o plasă de pescuit.
Potrivit salvatorilor, cadavrul pescarului a fost recuperat de scafandri. Operațiunea de căutare a bărbatului a început imediat după ce s-a stabilit că acesta nu s-a mai întors acasă.
Din primele informații, tânărul, care se afla într-o barcă alături de alți doi oameni, a căzut în apă după o manevră nereușită a ambarcațiunii. Ceilalți doi bărbați au reușit să iasă la mal, însă victima nu a reușit după ce a rămas prins în plasă.
Toate circumstanțele producerii acestui caz urmează a fi stabilite de organele de drept. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndeamnă oamenii să sune de urgență la telefonul 112 în situații de risc.