Eşti aici

A venit momentul schimbărilor în fotbal

Președintele Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino a afirmat, joi, că a venit momentul adoptării asistenţei video în arbitraj. Declarația vine, după ce echipa naţională din Panama a învins Costa Rica printr-o reușită incorectă şi s-a calificat la Campionatul Mondial din Rusia.

Totodata, oficialul italian ar vrea ca această nouă metodă de validare a golurilor să fie folosită, odată cu începerea Campionatului Mondial din 2018. Acesta a mai afirmat că forul pe care îl conduce este pregătit să introducă această schimbare, dar nu s-a luat încă o decizie finală, asta chiar dacă nu a existat ceva negativ la testele pe care FIFA le-a făcut în ultima vreme.

Amintim că naționala de fotbal din Panama s-a calificat la turneul final, după ce a învins Costa Rica, echipă deja calificată, cu scorul de 2-1, în ultimul meci din preliminarii. Golul egalizator, care i-a și oferit selecționatei antrenate de Julio Dely Valdes biletul spre Rusia, a fost validat de centralul întâlnirii deşi mingea nu a depăşit linia porţii.

Asistenţa video pentru arbitri a fost testată pentru prima dată într-o competiţie FIFA la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2016. În ciuda faptului că a enervat multă lume, datorită numeroaselor opriri ale meciurilor, aceasta a oferit atât sportivilor, cât și fanilor rezultate corecte.