Eşti aici

Victimele deportărilor comemorate la Chișinău

La 77 de ani de la primul val al deportărilor, amintirile rămân la fel de dureroase pentru victimele staliniste, care au fost comemorate, astăzi, în scuarul Gării Feroviare din Chișinău.  O parte din ei au decedat în drum, iar alţii n-au rezistat tratamentului inuman la care au fost supuși în Kazahstan și Siberia, doar pentru că nu conveneau regimului. Acum, din an în an, aceștia devin tot mai puțini, se deplasează tot mai greu, iar când sunt întrebați de viața lor suspină din greu și fără să vrea ochii le se umezesc instant. „Ni-au încărcat în vagoane de vaci, de vite și ni-am pornit spre Vest. Era un tren mare acolo, numai moldoveni. Tot trenul avea vreo 70-80 de vagoane, toate erau pline de moldoveni. Pe toți bărbații i-au scos din vagoane și i-au dus. Iar noi ne-am pornit departe.” „Părinții mei s-au căsătorit acolo, că s-au cunoscut de aici, din Moldova. Eu m-am născut în Kazahstan. Eu, fratele și sora. Noi toți suntem represați. Am venit aici în Moldova, pentru că aici a fost țara lor.” Alții însă își aduc aminte cu durere despre rudele lor, care au fost ridicate și deportate fără nici un motiv.  „Părinții mei au fost victimele primului val de deportări, fiind deportați iată în ajun, de pe 12 spre 13, în noaptea spre 13 iunie 1941. Din ce motiv, au fost deportați absolut fără nici un motiv, fără vreo cauza obiectivă.” Potrivit datelor oficiale, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 au fost deportați peste 25.000 de moldoveni. Cu toate acestea, statisticile neoficiale demonstrează că numărul acestora ar fi fost unul mult mai mare.