Eşti aici

Viteza și neatenția au omorât trei oameni

Trei oameni au murit, doar în ultimele 24 de ore, pe drumurile din țară. Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu motocicleta într-un gard din satul Gradiște, raionul Cimișlia.
Potrivit oamenilor legii, tragedia s-ar fi întâmplat din cauza vitezei, care nu i-a permis conducătorului, în vârstă de 30 de ani, să țină echilibrul motorului într-o curbă. Atât el, cât și pasagerul lui au murit pe loc.
A treia persoană care a decedat este un pieton, de 31 de ani, care, conform martorilor, în timp ce a încercat să traverseze neregulamentar bulevardul Dacia din Chișinău a fost tamponat mortal de o mașină.
Ambele cazuri sunt investigate de poliție, conform cărei, șoferul aflat la volanul mașinii implicate în accident este cercetat penal.