Eşti aici

Vreme caldă și precipitații slabe în toată țara

Lapovița, ninsoarea și ploaia vor continua să cadă pe întreg teritoriul Moldovei. Asta anunță Serviciul Hidrometerologic de Stat pentru următoarele zile, când temperatura aerului se va menține caldă pentru această perioadă a anului. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări seara și dimineața. Iar în zonele joase se va forma ceața. 
Astfel, potrivit sinopticienilor, joi, în raioanele din Nord vor fi +3 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +4 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +5 grade.
Noaptea, minima va oscila între -3 și +4 grade Celsius.
Conform prognozei actuale, temperatura aerului resimțită atât ziua, cât și noaptea nu va suferi schimbări nici în următoarele zile. La fel se va întâmpla și cu precipitațiile slabe, care vor continua să cadă în toate zonele Moldovei. În aceste condiții, riscul de formare a gheții rămâne unul ridicat, respectiv șoferii și pietonii sunt îndemnați să fie foarte prudenți atunci când se hotărăsc să pornească la drum.