Eşti aici

Vreme veritabilă de vară în week-end

După o săptămână în care ploile au avut prim-planul, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță vreme frumoasă pentru acest week-end. Cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, iar maxima va urca până la + 32 de grade.
Astfel, sâmbătă, în raioanele din Nord vor fi între +25 și +28 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra valori de +29 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +30 de grade.
Ce ține de valorile termice pe timp de noaptea, acestea vor oscila între +14 și +19 grade Celsius.
Vremea va rămâne stabilă și duminică, când norii se vor risipi total de pe cer, fapt ce va permite ca maxima să urce, mai ales în zona de Sud a țării, și până la +32 de grade.
Prognoza actuală mai arată că precipitațiile însoțite de vânt puternic și descărcări electrice vor revine de săptămâna viitoare. Acestea își vor face prezența mai întâi pe arii restrânse, iar mai apoi vor cuprinde tot teritoriul Moldovei. Cu toate acestea, temperatura aerului nu va suferi nici o schimbare față de week-end.