Eşti aici

Vremea rămâne instabilă și în următoarele zile

Dezamăgire totală pentru cei care au crezut că au scăpat de frig. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic, potrivit căruia în următoarele zile, ploile, deși de scurtă durată, vor mai cădea pe întreg teritoriul țării.
Astfel, din cauza umidității tot mai mari, maxima nu va urca mai sus de +14 grade Celsius. Totuși, afara va fi mult mai frig, odată ce sinoticienii au emis pentru această noapte, precum și pentru prima parte a zilei de mâine Cod Galben de vânt puternic. 
Astfel, potrivit meteorologilor, marți, în raioanele din Nord vor fi +8 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +9 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +10 grade.
Frig va fi și noaptea, când minimele vor oscila între +1 și +6 grade Celsius.
Conform ultimei actualizări ale Serviciului Hidrometeorologic, maxima va urca cu câteva grade abia de joi, ca urmare a retragerii parțiale a norilor de pe cer. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări dimineața și seara.